Categorie : Loghion Duminical

Iată o situaţie în care ne găsim adesea cu toţii: ucenicii au căzut în ispita de a-I propune Mântuitorului o soluţie, mai exact, soluţia lor. Însă, aceasta nu era şi soluţia Mântuitorului, căci Dumnezeu când intervine în viaţa omului, întotdeauna şi în mod obligatoriu, îi îmbogăţeşte viaţa şi planurile, pe scurt: proiectul lui de viaţă. De aceea Dumnezeu are un scop al Lui, un plan al Său. Şi când omul nu îşi îndeplineşte proiectul său de viaţă, îi dă lui Dumnezeu soluţii ca Acesta să-l ajute şi să-şi îndeplinească acest proiect al său de viaţă cu totul efemer.

Pericopa evanghelică a Duminicii a patra după Rusalii, numită şi a vindecării slugii sutaşului este una dintre cele mai frumoase şi uimitoare lecturi din întreaga Evanghelie, din care dobândim învăţături importante, dar şi libertatea de exprimare a credinţei, totodată de împlinire a răbdării cu credinţă.

În prima Duminică după Rusalii, ne gândim la toţi aceia care au primit darul sfinţeniei, cei pe care mereu îi amintim în cadrul slujbelor, pomenindu-le faptele măreţe şi învăţăturile morale deosebite, toate având scopul de a ni-L apropia pe Dumnezeu. Nu vom face o înşiruire a numelor de sfinţi, ci ne gândim la darul cel mai de preţ pe care în face Dumnezeu pentru om. Şi care este acest dar? Însuşi Dumnezeu! Dumnezeu se dăruieşte nemărginit tuturor, fiecăruia dintre noi, după cum îi oferim loc în inima şi viaţa noastră, după cum Îl lăsăm să Îşi manifeste lucrările Duhului Sfânt în noi şi prin noi.

Cum poate întreţine apa un foc, cea dintâi ştergând orice urmă de licărire a unei flăcări vii sau a unui cărbune incandescent. Şi iată că Hristos foloseşte aceste două simboluri ale Duhului Sfânt Dumnezeu, a treia Persoană a Sfintei Treimi, pentru a vesti venirea Duhului, aşa cum făcuse prin femeia samarineancă şi prin cele două vindecări minunate de la scăldătorile Bethezda şi Siloam.

Duminica aceasta a şaptea a Sfintelor Paşti, cea dintre Înălţarea Domnului şi Cincizecime este un imn al dragostei dumnezeieşti, o rugăciune cum nu există în toată Scriptura, o convorbire tainică în glasul iubirii dintre Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul, ca o pedagogie deopotrivă adâncă şi înaltă pentru Ucenicii şi Apostolii Săi şi pentru întreaga Biserică.

Înălţarea Domnului (Ispasul) reprezintă o sărbătoare plină de taină, cu înţeles profund ce nu poate fi pătruns uşor, căci ne revelează miezul ascuns al cugetelor dumnezeieşti ca şi cale de pătrundere în tainele dumnezeieşti. Astfel, Sfintele Paşti pregătesc creştinul pentru înfruntarea morţii, iar Cincizecimea ne aduce experienţa Duhului Sfânt. Ispasul încheie perioada pascală şi condiţionează Pogorârea Duhului Sfânt ca Mângâietor pentru ucenici şi noi, ca în mod tainic şi veridic să fie prezent în sufletele şi inimile noastre, devenind Viaţa vieţii noastre.