Categorie : Loghion Duminical

Hristos îl cheamă pe creştin să-şi dea roadele la timp, adică în această viaţă pământească, slujind pe Stăpânul său, conştient că "securea stă la rădăcina pomilor şi orice pom care nu face roadă bună va fi tăiat şi aruncat în foc". Aşadar, lucrarea pe pământ a lui Dumnezeu prin aleşii sau slujitorii Săi este lucrare de pregătire a oamenilor pentru mântuire, spre a dobândi viaţa veşnică fericită din Împărăţia lui Dumnezeu. Iar dacă lucrarea aceasta nu se face după voia lui Dumnezeu, cei care nu lucrează bine nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dar nici nu vor putea zădărnici planul Lui de mântuire a lumii.

Prin rugăciunea Arhierească din gradina Ghetsimani pe care o serbăm astăzi, nu ne încredinţează decât de un singur lucru: cine vrea pacea să se pregătească de război, de un război lăuntric. Războiul pe care îl dau în mine este cu încrederea mea pe care trebuie să o pun mai mult în Domnul, decât în lucruri, în patimi sau chiar în cunoştinţele mele.

În Duminica a doua după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Tomii sărbătorim întâmplarea cea mai fericită a Evangheliei noastre: Învierea lui Hristos, iar Biserica ne propune arătarea lui Hristos cel înviat către necredinciosul Toma, pentru a ne încredinţa că Învierea Sa este un fapt, şi nu o închipuire a ucenicilor Săi. Astfel, Evanghelia de astăzi arată o magnifică dovadă a Învierii lui Hristos, o dovadă care a întărit credinţa apostolului Toma şi, împreună cu Toma, a mii şi mii de alţi creştini, de la începutul istoriei mântuirii şi până în ziua de astăzi.

La Duminica înfricoşătoarei judecăţi se vor descoperi raţiunile ascunse din spatele tuturor lucrurilor, după cum ne învaţă Pr. Dumitru Stăniloae. Este dureros şi foarte înfricoşător, deoarece se va vedea că nu s-a rezumat totul la egoismul personal, ci că faptele au un ecou în eternitate şi îi condiţionează şi pe ceilalţi, îi privează de şansa de vindecare sau mântuire. Pentru ca Sfântul Ioan spune că noi facem judecata asupra noastră înşine, iar Domnul va fi martor.

Pilda Vameşului şi a fariseului este o parabolă de un plin moment duhovnicesc prin care Hristos ne dezvăluie cugetele dumnezeieşti sau privirea lui Dumnezeu către Om, sau ne dezvăluie lucrurile de la sine înţelese sau subînţelese. O astfel de descoperire nu putea fi făcută de către proroci, ci putea ieşi doar din gura însăşi a lui Dumnezeu. Astfel, Hristos ne arată miezul vieţii duhovniceşti, lăuntrice, dincolo de aparenţe, şi chiar de nu ne-a spus să facem performanţe, ne-a dat în schimb pilda Vameşului şi a fariseului.

Se petrece o întâmplare surprinzătoare pentru că, este vorba de fapt de două întâmplări concomitente, două vindecări care se împletesc şi care amândouă privesc două femei: una în plinătatea vârstei, bolnavă şi cealaltă o copilă aflată pe moarte. Iată cele două consecinţe de căpătâi ale păcatului omenesc: boala şi moartea!