Categorie : Loghion Duminical

Sfintele femei se îndreaptă către mormânt cu miruri. Aceste trei femei se trezesc dis de dimineaţă, de cu noapte chiar, pentru a merge la căpătâiul unui mort! Aceste trei femei iubesc un om care a murit. Au o asemenea iubire pentru Mesia, că îl iubesc şi dincolo de moarte. În ciuda acestei morţi groaznice şi umilitoare, de rob, ele cred că Iisus este şi rămâne Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu pot, desigur, să-şi închipuie că a înviat, pentru că aceasta ar depăşi orice înţelegere, dar au intuiţia că totul nu se poate termina aici, cu moartea Învăţătorului cel mult iubit. Şi astfel se duc la Mormânt să aducă miresme pentru a unge trupul lui Iisus.

Hristos ne vizitează şi se arată, din nou, nouă tuturor: nevăzut ca Dumnezeu şi văzut în Trup. Ne permite să ne atingem trupul Său, dându-ni-L nouă la împartășanie. Pentru că prin harul lui Dumnezeu suntem lăsați să participăm la Sfânta Euharistie, primindu-L pe Hristos în mâinile noastre, pentru ca noi să credem cu tărie că El cu adevărat a ridicat templul trupului Său.

Ce moştenire ne lasă nouă Adam, după izgonirea din rai? Care este atitudinea pe care trebuie să o avem, să o căutăm şi să o aflăm? Este numită aşa pentru a arăta urmările nefericite ale neascultării şi ale însoţirii cu patimile în ziua căderii strămoşului nostru, Adam, prin care începem conştientizarea şi retrăirea dramei omului căzut. Dar, ce moştenire ne lasă nouă Adam cel izgonit din rai? Amintirea şi siguranţa unui Tată care ne aşteaptă mereu acasă, în raiul desfătărilor. Prin Hristos, noul Adam, putem urca din nou spre raiul din care singuri ne-am alungat. Lui Îi auzim glasul vorbindu-ne dulce, cu bunătate părintească, chemându-ne acasă.

Omul priveşte de afară, din exterior, asceza trupească, iar Dumnezeu din interior, atât cugetul, cât şi inima şi dispoziţia, şi răsplăteşte după acestea. Cu alte cuvinte, nu cercetează atât ce facem pentru El, ci cum o facem, cu ce inimă, cu ce dispoziţie. Să căutăm şi noi la inima noastră pe care să o oferim Domnului cu sinceritate şi prezenţă asumată.

Dumnezeu creează inegalitatea spre binele omului, chiar dacă nu își dă seama că este bună, deoarece ea este așezată încă de la temelia lumii. Dragostea a pus-o acolo și nu ura, ințelepciunea și nu nebunia, căci viata se urâțește nu prin lipsa egalității ci prin lipsa iubirii și a înțelegerii. Dumnezeu cunoaşte puterea fiecăruia dintre oameni de a înmulţi talanţii şi, în acelaşi timp, doreşte ca oamenii să conlucreze şi să ajute din proprie iniţiativă pe cei care au nevoie de ajutorul lor. De aceea, nu a lăsat Dumnezeu pe niciunul fără talant.

Când interesul pentru bunătatea, milostivirea și dărnicia lui Hristos va începe să ne dea târcoale, atunci vom găsi determinarea pentru a ne schimba viața, în a ne converti, nu din cauza fricii sau a temei de pedeapsă, ci datorită bunătății lui Dumnezeu, Care iubește pe orice om și dorește ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorința de mântuire, de viață veșnică fericită. Doar așa va pune stăpânire peste noi dorința arzătoare, încă de la începutul Zidirii, de a vedea pe Dumnezeu!