Întoarcerea la Dumnezeu şi restaurarea noastră în adevăr prin pocăinţă

... De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună:

Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor ...

           Până în ziua de 14 ianuarie suntem, liturgic vorbind, în interiorul Praznicului Bobotezei, iar evanghelia citită astăzi, cea a Duminicii după Botezul Domnului, are bogate semnificații duhovnicești pentru viața creștină și pentru înțelegerea credinței creștine. Astfel, vedem legătura dintre lumina Botezului Domnului Iisus Hristos și lumina Evangheliei Sale propovăduită popoarelor care stăteau în întuneric, în necunoaștere. De aceea, Evanghelia de astăzi spune că poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit. Iar prin îndemnul: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor, Hristos ne face atenți asupra legăturii care există între Taina Botezului și Taina Pocăinței ca porți de intrare a oamenilor în Împărăția cerurilor.

           Cuvântul acesta, pocăinţă vine din grecescul metanoia, alcătuit la rândul său din prepoziţia meta, adică după şi verbul no care prin traducere înseamnă a gândi, şi literal înseamnă a gândi după sau a regândi, adică să mă gândesc, să conştientizez ceea ce mai înainte am făcut sau am considerat corect, şi acum, mai târziu, să văd că este păcat, de aceea nu-l repet. Omul este capabil de a face orice faptă împotriva învăţăturii Bisericii lăsate de Dumnezeu prin Sfinţii Părinţi, poate face lucruri urâte. Însă, când conştiinţa lucrează, dacă s-ar fi aflat un aparat care să înregistreze lucrurile pe care le-a săvârşit şi le-ar viziona, acesta nu s-ar recunoaşte pe sine. Astfel dacă lucrează conştiinţa, îşi revine, se îngrozeşte şi se ruşinează, judecându-se aspru pe sine pentru starea sa vrednică de plâns. Şi, venindu-şi în sine, o ia spre drumul întoarcerii, a logicii corecte, pe drumul pocăinţei, revenindu-şi în simţiri, sau după cum spunem mai popular, venindu-i mintea la cap. Iată că pocăinţa are legătură cu buna funcţionare a minţii, pe care Hristos o numeşte luminătorul trupului. Aşadar, omule fii atent la toate şi păzeşte-ţi mintea aşa încât să poată supraveghea toate. Căci Hristos, ştiind cât de uşor suntem prinşi de plăcerea rea a păcatului, fie el în gând, cuvânt sau faptă, ne zice: Pocăiţi-vă!, vrând să spună pocăiţi-vă continuu! Nu întârzia şi nu amâna! Adică zi şi noapte să ne cercetăm toate faptele noastre, chiar şi pe cele bune, căci poate nu le-am făcut pe cât de bine ar fi trebuit, şi sigur nu le-am făcut atât de bine pe cât ar fi trebuit, sigur nu sunt desăvârşite. Desăvârşit este numai Dumnezeu.

           Evanghelia acestei Duminici ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, auzind că Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemnițat, a plecat spre Galileea. Acolo, după ce a stat o vreme în Nazareth, a venit de a locuit în Kaphar Nahum (Capernaum), oraș în care locuiau, alături de evrei, și mulți străini, oameni de neamuri și credințe diferite, căci și celor care ședeau în latura și în umbra morții le-a răsărit lumină, lumina cunoștinței sau a rațiunii. Poporul care stătea în întuneric era poporul evreu din pricina păcatului neascultării de Dumnezeu, iar cei din latura și umbra morții o reprezintă starea de păcat a lumii păgâne închinătoare la idoli și robită de păcate. Astfel petreceau în latura și în umbra morții, pentru că păcatul provoacă o moarte a sufletului înainte de moartea trupului şi plata păcatului este moartea. Şi în întunericul păcatului vine o lumină mare, adică Hristos, care S-a născut pentru mântuirea întregii lumi.

           Hristos începe propovăduirea Evangheliei Sale cu aceste cuvinte: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor. Aşadar, atât pentru iudeii şi popoarele de acum două mii de ani, cât și pentru noi creștinii de astăzi, porunca este aceeași: Pocăiţi-vă! Începutul mântuirii, a iertării celor ce cred în Hristos este pocăința, spovedania cu multă căință pentru păcate, părăsirea lor și apropierea de Dumnezeu. Pocăința este prima ușă de intrare în împărăția cerurilor şi degeaba credem în Hristos dacă nu facem și fapte bune, degeaba mergem la biserică dacă nu părăsim răutatea, păcatul, patima cea veche, ura din inimă, pofta trupului care ne stăpanește și iubirea de sine care ne omoară sufletește. Nimeni nu poate face roade vrednice de pocăință dacă mai întâi nu-și curăță inima și mintea de păcate şi gânduri prin spovedanie și căință, smulgând cu putere de rădăcinile patimilor şi aruncându-le în focul rugăciunii şi al lacrimilor sincere care curăţesc inima, mintea, sufletul, trupul, viaţa, cuvântul, curăţesc chiar şi fiecare gest al omului. Şi adevărata pocăinţă este schimbarea minţii pentru propriile acţiuni, o schimbare a vieţii morale, o schimbare spre mai bine, o lepădare totală de viaţa anterioară şi de păcat, o dorinţă neclintită de practicare a virtuţilor, o unificare desăvârşită a propriilor voiri cu voia dumnezeiască. De aceea, pocăinţa este renaşterea morală a omului şi punctul de plecare pentru o viaţă nouă şi virtuoasă. Cel ce se pocăieşte cu adevărat, dobândeşte o inimă înfrântă şi smerită, după cum ne învată Sf. Proroc David. Şi acest fel de inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Şi astfel înţelegem adevărul fundamental al pocăinţei: întoarcerea la Dumnezeu, restabilirea ordinii noastre, reaşezarea sufletului şi într-un cuvânt, restaurarea noastră în adevăr.

           Notăm, de asemenea, că Mântuitorul Hristos leagă venirea Împărăţiei lui Dumnezeu de pocăinţă, la fel cum vestea şi Înaintemergătorul Ioan, lucru care înseamnă că pocăinţa ne duce în Împărăţia cea cerească, adică în sânul Sfintei Treimi. Egoismul, nedreptatea, gândirea stricată şi altele asemenea ca existenţe ce stau înăuntrul omului şi împiedică venirea lui Hristos în inimă, vor trebui să se îndrepte sau să dispară, aşa încât slava Domnului se va arăta şi orice trup va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Curăţiţi acest interior şi va deveni împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia Cerurilor nu e în afară, nu e vreo aşezare omenească, nu e vreo aşezare teritorială sau socială, nu e vreo aşezare de orice fel, undeva peste mări şi ţări. Împărăţia lui Dumnezeu e stare de puritate, stare de curăţie. Împărăţia Cerurilor e în noi: Împărăţia Cerurilor, spune Sfântul Apostol Pavel, nu e nici mâncare, nici băutură, ci sfinţenie şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Împărăţia Cerurilor e atunci când trăieşti în dreptate şi iubire, când dreptatea şi iubirea sunt legile tale de căpetenie. Împărăţia lui Dumnezeu este atunci când te afli în pace. Si ce înseamnă acest a fi în pace? Înseamnă a fi dincolo de orice contradicţie. Când nu mai trăieşti în contradicţii interioare, când ai trecut dincolo de lupta contrariilor din tine, atunci eşti în pace. Şi fără îndoială că, dacă trăieşti în sfinţenie şi în pacea duhului, în pacea inimii, atunci vei avea parte de ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel, de bucuria în Duhul Sfânt care va sălăşlui în tine.

           Pocăinţa este un efort de fiecare zi, aşa cum în fiecare zi mâncăm din nou şi de mai multe ori. Aşa cum în fiecare zi greşim şi de mai multe ori, tot aşa trebuie să ne curăţim şi sufletele în fiecare zi şi de mai multe ori. Să împlinim aşadar rânduiala dumnezeiască şi să răspundem la chemarea cu care şi-a început Mântuitorul propovăduirea: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor. Să ne îngrijim să fim în ea, căci nu e departe, ci chiar în interiorul nostru. Cămara sufletului nostru este Împărăţia lui Dumnezeu. Pe aceasta, când se dezorganizează, trebuie s-o reorganizăm. Pe aceasta, când se dereglează, trebuie s-o repunem în stare de funcţionare normală, pentru ca din acest lăuntru al nostru să iasă gânduri întregi, gânduri frumoase, fapte întregi, fapte frumoase. Pe acest interior cu pocăinţă să-l curăţim, ori de câte ori greşim şi harul lui Dumnezeu, fără îndoială, va fi cu noi, va răspunde chemării noastre, căci scris este să fie aşa. Aşa ne-a promis Dumnezeu şi Dumnezeu se ţine de promisiunile Sale.

           Un proverb spune: Dacă mori până să mori, nu mai mori atunci când mori, adică dacă înainte de moartea trupească ai omorât păcatul, rămânând până la sfârşit în pocăinţă, atunci când va fi să mori trupeşte, nu vei muri duhovniceşte, ci vei trăi veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Să ne luptăm în viaţa aceasta aşa încât să rămânem întotdeauna în Împărăţia lui Dumnezeu şi nu în păcate şi patimi, încercând să ne pocăim zilnic, trăind viaţa curată a pocăinţei, pentru a intra în preacurata Împărăţie, după cuvântul Domnului: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor, rugând totodată pe Mântuitorul Iisus Hristos ca să ne ajute să primim Evanghelia Sa ca fiind Evanghelie a iubirii și vieții veșnice din Împărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, să ne pregătim cât mai des, prin pocăință și fapte bune, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine ale Bisericii prin care pregustăm bucuria vieții veșnice din Împărăția cerurilor, iar cu rugăciunile Maicii Sale şi ale Sfântului Înaintemergător şi Botezător Ioan, să punem început bun în acest an, în lumina adevărului şi a iubirii milostive spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin!