Chemarea la veşnicia iubirii dumnezeieşti

           În prima Duminică după Rusalii, ne gândim la toţi aceia care au primit darul sfinţeniei, cei pe care mereu îi amintim în cadrul slujbelor, pomenindu-le faptele măreţe şi învăţăturile morale deosebite, toate având scopul de a ni-L apropia pe Dumnezeu. Nu vom face o înşiruire a numelor de sfinţi, ci ne gândim la darul cel mai de preţ pe care în face Dumnezeu pentru om. Şi care este acest dar? Însuşi Dumnezeu! Dumnezeu se dăruieşte nemărginit tuturor, fiecăruia dintre noi, după cum îi oferim loc în inima şi viaţa noastră, după cum Îl lăsăm să Îşi manifeste lucrările Duhului Sfânt în noi şi prin noi.

           Omul a fost zidit după Chipul şi pentru Asemănarea cu Dumnezeu, şi astfel suntem chemaţi la o apropiere şi slujire dinamică şi vie, pentru a fi mâinile lucrătoare pline de iubire milostivă pentru aproapele, devenind modele în Hristos pentru toţi ceilalţi, precum sfinţii. Astfel, vedem că viaţa noastră este o invitaţie permanentă la sfinţenie. Şi cum putem răspunde acestei chemări? Împlinind poruncile dumnezeieşti, fiind activ-participativi la viaţa liturgică, filantropică şi misionară a Bisericii, împărtăşindu-ne din Sfintele ei Taine cu luare aminte, credinţă şi cu dragoste, apropiindu-ne de Cel ce este Veşnic Viu – Mântuitorul Hristos, Dumnezeul nostru. Şi această lucrare sfinţitoare a întemeiat-o Dumnezeu încă dintru început, făcându-l părtaş pe om la Iubirea Sa, la acţiunile Sale mişcătoare şi mântuitoare. Dar acolo unde intervine supraego-ul, umplând fiinţa noastră nu până la refuz, ci şi în cei din jur, omul s-a departat de El, făcându-şi singur chip al unui dumnezeu fals, încărcat de dorinţe personale şi consumism fără discernământ, care l-a distrus, uşor-uşor, făcând tot mai grea şi spinoasă calea renunţării obiceiurilor pătimaşe şi aducătoare de moarte. Şi ce rămâne de făcut? Să renunţăm la agenda noastră ascunsă, care ne împlineşte toate poftele şi ne pregăteşte altele continuu – căci omul nu se mulţumeşte cu ce are, ba îşi doreşte şi mai mult, chiar tot, dacă se poate –, căutând pe Dumnezeu care îşi deschide braţele sfinte pentru a ne primi întru Iubire, prin lucrarea harului Duhului Sfânt. Îl chemăm prin rugăciune, prima apropiere de El, renunţând la noi înşine şi cerându-I lui Dumnezeu să facă voia Sa întru noi. Şi astfel redevenim acel lut dintru început, din inert şi fără suflare duhovnicească, într-unul plin de viaţă, mişcător şi viu, lăsându-ne remodelaţi de mâinile Sale creatoare pline de Iubire. Aceasta este chemarea lui Dumnezeu pentru noi, care ne-a pregătit loc în calendar, acest pomelnic al sfinţilor. Şi da, noi putem fi trecuţi acolo, împlinind Voia Sa minunată.