Etichetă : rugaciune
Dăruiește-ți sinele în rugăciune și iubire milostivă și smerită fata de aproapele, căutând să te redescoperi în adânc și reinventează-te duhovnicește prin smerenie, rugăciune și împlinirea faptelor bune spre folosul tău și al aproapelui!
Iată o situaţie în care ne găsim adesea cu toţii: ucenicii au căzut în ispita de a-I propune Mântuitorului o soluţie, mai exact, soluţia lor. Însă, aceasta nu era şi soluţia Mântuitorului, căci Dumnezeu când intervine în viaţa omului, întotdeauna şi în mod obligatoriu, îi îmbogăţeşte viaţa şi planurile, pe scurt: proiectul lui de viaţă. De aceea Dumnezeu are un scop al Lui, un plan al Său. Şi când omul nu îşi îndeplineşte proiectul său de viaţă, îi dă lui Dumnezeu soluţii ca Acesta să-l ajute şi să-şi îndeplinească acest proiect al său de viaţă cu totul efemer.
Prin rugăciune, ni se dăruieşte o foarte mare comoară: experienţa Duhului Sfânt, despre care Cuviosul Iosif Vatopedinul spunea: Dacă omului harul i-a scuturat din veşnicie câteva clipe, sufletul nu va putea uita gustul cel veşnic.
Mesaje populare
-
Deschiderea inimii după simțire spre descoperirea chipului...
24.01.2021 0 Comentarii 1262 -
Egalitate în inegalitate: împărțirea darurilor!
07.02.2021 0 Comentarii 1227 -
Vederea credinţei şi orbirea pocăinţei
26.05.2020 0 Comentarii 1202 -
Izgonirea - urmare a nebuniei pântecelui şi a minţii. Postirea...
14.03.2021 0 Comentarii 1196 -
Pocăința din inimă ca restaurare a omului in Dumnezeu
28.02.2021 0 Comentarii 1156 -
Apa care întreţine focul!
07.06.2020 0 Comentarii 1112
Categorii
- Iz de poezie(1)
- Loghion Duminical(32)
- Aforisme(0)
- Glasul pustiei(8)
- Din tainele naturii(0)
- Povești ale copilăriei (3)