În căutarea Vieții: despre cercetarea în amănunt a sinelui nostru. Descoperirea lui Dumnezeu.

... astăzi trebuie să rămân în casa ta ...

           Evanghelia de astăzi, a Duminicii a XXXII-a după Rusalii numită şi a lui Zaheu, ne arată posibilitatea schimbării omului, a modului de trai sau de a fi, de a exista, pentru mântuire prin pocăinţă şi fapte de pocăinţă.

           Hristos a început deja de ceva timp urcarea Sa către Ierusalim pentru a Se răstigni, şi la intrarea în Ierihon, oraşul lui Zaheu, vindecă pe orbul Bartimeu, care îndată cu glas mare dă slavă lui Dumnezeu în persoana şi lucrarea lui Iisus din Nazareth. Apoi Domnul intră în Ierihon, care era nodul de comunicaţii între Iudeea, Pereea şi Egipt, dar şi centrul mondial al schimburilor de balsam. Aici, Hristos a avut două moduri de a-Şi continua drumul: ori să treacă pe lângă oraş, ori prin mijlocul lui. Şi intrând în Ierihon, trecea prin el, în mod intenţionat, pentru a-l întâlni pe Zaheu vameşul. Ştiut lucru este faptul că vameşii erau inspectori peste vamă, iar Zaheu era mai-mare peste vameşi, adică şeful inspectorilor. Pe atunci mita era un fenomen curent, de aici şi faima rea a vameşilor care urmăreau şi îmbogăţirea lor personală. Zaheu, însă, urmărea atât de mult banul, încât se ascundea în pomii care erau în apropiere de locul unde lucra, şi se uita dacă nu cumva i-a scăpat vreun „client” care nu şi-a plătit dările. Înţelegem, aşadar, cât de bogat era Zaheu, fapt consemnat şi de Sfântul Evanghelist Luca: Şi era bogat. Prin faptul că adunau monedele cu efigia sau chipul împăratului, care era adorat ca un dumnezeu, şi deci bani idoleşti sau necuraţi, ei deveneau necuraţi din punct de vedere al ritualului iudaic, după Legea lui Israel, şi nimeni nu putea avea contact cu ei, nici să le vorbească, nici să‑i atingă, nici să mănânce cu ei, nici să intre în casele lor. Şi, deoarece se străduiau să strângă mult mai mult decât dăduseră la stat, erau urâţi de popor. La aceasta se adăuga luxul neruşinat al vieţii lor şi mai ales al înfăţişării lor purtând veşminte scumpe, podoabe, parfumuri, ceea ce atrăgeau după sine dispreţul tuturor evreilor evlavioşi. Însă, acest om bogat, care se îmbogăţise prin nedreptăţi, auzise multe despre Hristos, şi înăuntrul lui se aprinsese dorinţa de a-L vedea, nu numai cu ochii trupului, aşa cum Îl vedea mulţimea curioasă, ci cu ochii sufletului său.

           Evanghelia redată doar de Sf. Ap. Ev. Luca ne spune că în trecerea Sa prin oraş, Hristos era înconjurat de Ucenicii Săi, dar şi de mulţimea poporului care îl aclamă ca pe un Proroc, iar Zaheu (în evreieşte Zakkay, adică drept, curat) s-a nimerit şi el să fie acolo, care după tradiţie, era pitic, căci căuta să-L vadă pe Iisus, dar nu putea din pricina mulţimii, pentru că era mic de statură. Hristos l-a văzut întinzându-şi gâtul, l-a văzut străduindu-se, dar nu a făcut nicio mişcare pentru a-l ajuta pentru a nu-i anula libertatea. Voia să-l facă să-i crească mai mult zelul şi înteresul pentru El, pentru ca alegerea lui să fie liberă, din toată inima. Şi, intr-adevăr, în acest om care putea trăi liniştit în cercul său de oameni bogaţi, izolat de ceilalţi evrei, se nasc întrebări despre Învăţătorul Iisus: cine este acest Om? Iată punctul cheie al întâmplării. Bogăţia şi reuşita sa socială nu‑i ajung. Caută să vadă cine este Iisus. Nu ce este Iisus, ce reprezintă El şi nici ce se spune despre El, ci cine este El. Şi vrea să‑L vadă. Este singura dorinţă care îl stăpâneşte pe Om de la izgonirea sa din Grădina Raiului: să vadă pe Dumnezeu. Nu există adevărată întâlnire fără a vedea persoana faţă către faţă. Pentru Om, nu există decât un singur Celălalt: Dumnezeu, care este prototipul său. Dumnezeu este singura obsesie legitimă a Omului căzut. Însă, iată că mulţimea este numeroasă, iar el este mic de statură, dar nu se descurajează, nu zice lasă…poate altădată. E mic, e adevărat, dar este isteţ şi iute de picior, şi se gândeşte cum să facă, apoi fuge ca un copilaş înainte, adică depăşeşte mulţimea care merge încet, şi urcă în sicomorul lui cunoscut, unde stă şi aşteaptă. Este o tactică excelentă: în acest fel nu poate să nu‑L vadă. Şi într‑adevăr Domnul trece chiar pe lângă sicomor, iar Zaheu Îl vede în carne şi oase, şi povestea s‑ar putea opri aici. Sicomorul este un arbore ce face parte din specia smochinului, întâlnit şi sub numele de smochinul faraonilor. Ramurile sale de jos cresc aproape de sol, iar aici, în Evanghelie, sicomorul reprezentă Legea. El nu este un adevărat smochin, căci Zaheu este un evreu căzut, dar a trebuit să se urce totuşi în el pentru a vedea cine este Iisus şi astfel Legea este cea care îl descoperă pe Hristos. Iisus îl strigă pe nume şi ştiind de dorinţa inimii lui, Îi spune: Grăbeşte-te de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân. Nu doar: Coboară!, ci: Grăbeşte-te de coboară!, ca şi cum i-ar fi zis „Cu asemenea zel pe care-l văd în inima ta, nu suport să mai rămân departe de tine! Prefer să fiu alături de tine, să fiu în compania ta, nu a mulţimii care Mă urmează fără să ştie de ce Mă urmează. Nu doar voi rămâne în casa ta, ci trebuie să rămân. Căci sunt „obligat”, atunci când văd astfel de inimi, să rămân împreună cu ele, fără putinţă de alegere, acum şi aici.” Ce răsturnare de valori! Cel mai faimos Învăţător din Israel cere să fie primit în casa unui vameş! Astfel, Zaheu cade din smochin ca un fruct copt, ca un rod, fuge acasă şi Îl aşteaptă pe Hristos. Şi L-a primit bucurându-se, cu o bucurie pe care nu a simţit-o niciodată în sufletul său, oricât de mulţi bani ar fi scos pe zi. Este întâlnirea vieţii sale şi astfel nu trece pe lângă ea.

           Dar de îndată mulţimea şopteşte, evreii evlavioşi sunt scandalizaţi: totuşi se credea despre Iisus Hristos că este un adevărat Proroc, şi iată că nu ţine nici măcar Legea, căci atunci când au văzut, toţi murmurau, zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască. Iar Zaheu îşi dă bine seama de tulburarea pe care o provoacă Mântuitorul, şi nu stă pe gânduri, făcând o minunată mărturisire publică, adresându‑se lui Hristos, Stăpânul casei sale: Iată, Doamne, dau săracilor jumătate din bunurile mele. Fac ca Tine, mă lepăd de bogăţiile mele, pentru a face bine celorlalţi, urmez bunătăţii Tale. Şi adaugă: iar dacă am înşelat pe cineva, îi întorc împătrit. Este foarte posibil să mă fi purtat rău, să fi fost necinstit, să fi înşelat bieţi oameni, le cer iertare şi‑mi îndrept greşeala. Aceasta înseamnă: dacă am furat 100 lei, dau înapoi 400. Statele noastre moderne şi societăţile noastre rareori sunt atât de precise! Zaheu s‑a schimbat. Privirea lui Dumnezeu l‑a schimbat. Venirea lui Dumnezeu în casa sa, adică în el însuşi, l‑a transformat: este un om înnoit, mântuit. Şi Hristos rosteşte atunci acest sublim loghion sau cuvânt înţelept: astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, adică inimii acestui om, căci şi acesta este fiu al lui Avraam, trimiţând astfel mesajul către farisei că El, Iisus Hristos, este Mântuitorul. Este adevărat că a căzut, ca voi toţi, dar chipul Meu a rămas întru el şi am venit să‑l aduc la lumină. Nimeni nu este pierdut pentru totdeauna. Acesta este înţelesul celui de‑al doilea cuvânt înţelept, care are caracter universal: Căci Fiul Omului a venit să caute pe cel pierdut şi să-l mântuiască. Dar noi, cum stăm în această privinţă? Ne dorim să Îl cunoaştem pe Domhul? Fugim înaintea mulţimii, depăşind obstacolele? Urcăm şi noi în sicomor, arătăm smerenie? Sau, stând în tihnă, aşteptăm să-L vedem? Iată câteva întrebări existenţiale la care trebuie să ne răspundem în sinceritatea inimii noastre.

           Cât de strâns legat este omul de bani şi de avere şi cât de greu se dezlipeşte de acestea! Dacă ar fi fost posibil ca, murind, să îi ia după el, i-ar lua şi în viaţa de apoi. Dar nu îi ia, şi nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu se poate. O astfel de legătură inexplicabilă are omul cu banul. Să luăm aminte la Zaheu care, într-o fracţiune de secundă, s-a despărţit de averea sa, pentru că Îl căuta pe Hristos, Mântuitorul lumii. De aceea, pentru căutarea lui Dumnezeu a fost zidit omul, aşadar şi Zaheu. Însă acesta, până să-l găsească pe Hristos, şi-a îndreptat această căutare în direcţii greşite, spre bogăţie. Şi nu avea odihnă în sufletul său, oricât de mulţi bani ar fi strâns, căci nu fusese zidit pentru această căutare. Dar, când L-a găsit pe Hristos, a făcut exact opusul: a început să împartă bogăţia săracilor, să îndrepte răul făcut şi să dea în plus oamenilor pe care i-a înşelat, i-a tâlhărit, cărora le luase banii, s-a lepădat de toate şi s-a lipit pentru totdeauna de Hristos. Volumul al doilea al Everghetinosului ne spune că odată, avva Macarie a găsit în chilia lui nişte hoţi, care încărcau lucrurile pe animalele lor. Avva i-a ajutat să fure lucrurile sale, iar la sfârşit i-a condus, zicând: Nimic n-am adus cu noi în lume, nimic nu vom lua. Domnul a dat, precum a vrut s-a şi întâmplat. Fie numele Domnului binecuvântat.

           Evanghelia acestei duminici ne arată cum convertirea unui om păcătos s-a produs pentru că i s-a arătat acestuia o bunătate și o onoare nemeritate. Mai mult decât atât, pentru lupta sa şi pentru dorinţa sa cea bună, Zaheu a rămas lipit de Hristos până la Răstignirea Lui, iar după Cincizecime, a devenit ucenic al Sfântului Apostol Petru şi, în continuare, a fost hirotonit episcop în Cezareea Palestinei. Este cinstit de către Biserică în rândul celor şaptezeci de sfinţi apostoli ai Domnului, pomenit la 20 aprilie a fiecărui an. Evanghelia ne ajută să înțelegem că multa blândețe și multa bunătate a lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăință, la schimbare în bine. Mulți oameni, deși mai păcătoși decât alții, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deși sunt răi, totuși le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi? Răspunsul poate fi că Mântuitorul Iisus Hristos așteaptă ca bunătatea, milostivirea și dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoși să-și schimbe viața, să se convertească, nu din cauza fricii sau a temei de pedeapsă, ci datorită bunătății lui Dumnezeu, Care iubește pe orice om și dorește ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorința de mântuire, de viață veșnică fericită.

           Să-L rugăm şi noi pe Dumnezeu să ne ajute să ne schimbăm viața, nu numai când trecem prin necazuri, ci și când primim daruri și binecuvântări nemeritate de la Dumnezeu. Să devenim buni și să săvârșim fapte bune ca roade ale bunătății Lui lucrătoare în noi, spre slava lui Dumnezeu, bucuria Bisericii și spre a noastră mântuire! Amin.