Duminica Dreptăţii şi a Judecăţii

... Veniți, binecuvântații Tatălui Meu,

moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii ...

           Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată cât de importantă sau prețioasă este iubirea milostivă manifestată semenilor, cât de mult influențează mântuirea noastră milostenia, fapta cea bună pe care o săvârșim în favoarea aproapelui nostru. Duminica aceasta a XXXV-a după Rusalii sau a III a a Triodului se mai numește și a înfricoșătoarei judecăți sau a surprinzătoarei judecăţi, iar această judecată este înfricoșătoare prin contextul și conținutul ei. Aşadar, este Duminica Dreptăţii şi a Judecăţii şi cât de înfricoşătoare va fi, de noi depinde.

           Oamenii se înfricoşează numai la gândul de judecată, şi cu atât mai mult când e vorba de cea de pe urmă. Căci o judecată este o condamnare cu caracter absolut, iar experienţa pe care o avem despre acest lucru în plan omenesc este de cele mai multe ori dezastruoasă. Dar atunci când este vorba despre o judecată dumnezeiască, lucrul care îi sperie pe credincioşi cel mai mult este caracterul ei definitiv. Însă, ca de fiecare dată în Evanghelie, este important să punem această învăţătură a Domnului în contextul său şi să încercăm să o înţelegem în sensul ei adânc, în duhul ei.

           Mântuitorul se află la capătul vieţii Sale publice şi a rostit acest cuvânt în luna lui Aprilie, în anul 33, în Marţea Mare spre Miercurea Mare şi este sfârsitul unei cuvântari care nu este publică, ci este doar cu ucenicii şi este ultimul Lui cuvânt. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos zice asta din două motive: primul, pentru a-Şi face dreptate Luişi şi al doilea, pentru a face dreptate aleşilor Săi. În timpul acestei zile de Marţea Mare spre Miercurea Mare deoarece se atinge culmea înfruntării dintre Hristos şi iudei prin discuţii în contradictoriu. Neliniştea se face simţită, timpul este ca suspendat, iar Iisus părăseşte templul pentru totdeauna şi mai are de trăit doar 72 de ore sau trei zile. Şi Sfântul Ioan zice mai departe că asta au făcut de fapt arhiereii: zic ei - pentru că Hristos nu face ceea ce vrem, Îl pedepsim -, adică îl scoatem din viaţa noastră. Şi în acest sens, viaţa şi judecata vor fi înfricoşătoare, deoarece aceasta este atitudinea tuturor şi ei vor fi surprinşi, pentru că ne vom da seama că Hristos se ţine de cuvânt.

           La Duminica înfricoşătoarei judecăţi se vor descoperi raţiunile ascunse din spatele tuturor lucrurilor, după cum ne învaţă Pr. Dumitru Stăniloae. Ce înseamnă asta? O femeie atunci îşi va da seama când va vedea că pruncul pe care l-a avortat, dacă era cel care descoperea leacul cancerului, sau dacă ea l-a avortat pe un nou Nectarie sau Paisie. Este dureros şi foarte înfricoşător, deoarece se va vedea că nu s-a rezumat totul la egoismul personal, ci că faptele au un ecou în eternitate şi îi condiţionează şi pe ceilalţi, îi privează de şansa de vindecare sau mântuire. Pentru ca Sfântul Ioan spune că noi facem judecata asupra noastră înşine, iar Domnul va fi martor. Aşadar, Domnul avertizează pe ucenici şi le zice: în noaptea asta trebuie să nu mai dormiţi şi să privegheaţi, pentru că vă vor persecuta, dar fiţi treji! Şi le rosteşte două pilde: pilda celor zece fecioare şi pilda talanţilor. Şi apoi vorbeşte lor despre Marea Judecată. Totuşi, alta este noutatea absolută, pentru că Hristos arată cerurile şi zice ce se va întâmpla la Parusie sau a doua venire, dar El, dacă citim în Apocalipsă, ne arată ce este acum în ceruri. Şi vedem că în mijlocul Împărăţiei cerurilor se află un Tron, şi că pe Tron stă Mielul înjunghiat. Şi Mielul înjunghiat face Judecata. Şi întrebarea asta va fi: Ce-aţi făcut cu libertatea voastră? Binele judecă nu doar binele care s-a făcut, ci şi binele pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut – adică păcatul lipsirii despre care ne vorbea şi Pr. Arsenie. Iată binele folosit ca evaluare a modului în care omul şi-a folosit libertatea. Şi vom vedea atunci, tot suprinzător, că Dumnezeu e atât smerit încât Se lasă respins de oameni, sau uitat de ei. Surpriza totală mai constă şi în faptul că Se numeşte pe Sine Frate cu fraţii mai mici şi se identifică cu ei. Şi Sfântul Ioan scrie despre momentul când ne spune Hristos în Evanghelie: bolnav și în temniță am fost, și nu M-ați cercetat, nu ne zice bolnav am fost şi nu M-aţi vindecat sau în temniţă şi nu M-aţi eliberat, ci le zice doar lucrul care ţine de ei, adică ceea ce puteai să faci, să mişti pentru ei.

           Mai este o problemă pe care lumea nu o înţelege, şi anume că pilda aceasta este zisă de fapt pentru alţii. Uitaţi care este treaba: Hristos profeţeşte distrugerea Templului, arătând că cel ce refuză pe Dumnezeu se autodistruge. Şi profeţeşte aproape 40 de ani de criză până la căderea Ierusalimului, dar mai ales pentru creştini, deoarece după aceea începe persecuţia. Asta e marea problemă! Fiţi atenţi: El când zice: întrucât nu ați făcut unuia dintr-acești fraţi preamici, nici Mie nu Mi-ați făcut se referă la apostoli şi la cei care vor crede. Pentru că apostolii plecau la propovăduire şi vor fi de toate neamurile prigoniţi. Şi Hristos acum vorbeşte de fapt cu neamurile. Când El zice că nu aţi făcut unuia sau acestora, se referea efectiv la apostoli. Apostolii care n-aveau ce mânca pe-atunci, în condiţiile călătoriilor lor de evanghelizare. Căci la Matei, Cap. X, vorbeşte despre apostoli ca despre fraţii mei mai mici. Deci, nu este vorba de activitatea socială, ci de apostolii Săi. Hristos se identifică cu ucenicii şi cu apostolii. Astfel, Hristos descrie soarta apostolilor şi a ucenicilor când erau arestaţi. În temniţă am fost şi nu aţi venit. Hristos spune: dacă le faceţi lor, Mie îmi faceţi. Eu sunt acolo, în ei. Suferinţele lor sunt suferinţele Mele. Aceasta este relaţia între Hristos şi creştini. Dacă păgânii au milă de voi, se salvează. Dacă se alătură prigonitorilor, vor pieri. Aici e Hristos care dă o şansă păgânilor. Nu e pentru noi, ci pentru acea vreme. Însă, purcedem şi mai adânc, deoarece ne obligăm moral să răspundem acestei chemări. Adică, chiar dacă fraţii noştri creştini sunt închişi, să mergem să-i cercetăm. Şi nu doar atât. Să ne cercetăm sufletele, ca nu cumva să fiu mai bolnav decât cel pe care îl caut în suferinţă, să nu fiu mai închis sufleteşte cu aproapele meu decât cel privat de libertate. Şi, nici acum nu este suficient, deoarece mergând mai în adânc, să am grijă ca nu cumva să devin eu persecutorul fratelui meu. În acest fel nu mai sunt urmaş al lui Hristos, ci prigonitor al Lui, păgân, împotrivitor sau antihrist. De fapt, Dumnezeu judecă păgânătatea la a doua Lui venire în sensul în care raportarea noatră faţă de aproapele este una păgână. Suntem noi în stare să primim pe Hristos în slăbiciunile Lui, în persecuţiile Lui, să vin cu Hristos când este urât, persecutat şi respins? Pentru că astfel au fost următorii aproape 40 de ani şi până în anul 313, când a fost dat Edictul de la Milano. Situaţia era cruntă, căci de erai creştin, te aştepta amfiteatrul. Iar Hristos nu le dă creştinilor decât o sigură vorbă bună, care este aceasta: Eu sunt cu voi. Atât! Nu le zice nimic mai mult. Doar atât! Mergeţi, dar Eu sunt cu voi! Adică singura soluţie este Hristos Însuşi! Hristos vorbeşte cu păgânii de atunci, dar şi cu noi, cei de astăzi. Să fim atenţi la raţiunile din spatele lucrurilor care ne arată că egoismul nostru ne închide într-un fel de autosuficienţă pe care Hristos o va spulbera la a doua venire şi vom vedea că suntem într-o comuniune în care n-am făcut nimic bun. Hristos pare că ia act de însingurarea noastră, apoi se termină judecata şi noi vom rămâne singuri. Dacă aici n-am trăit comunitar sau în comuniune, nici acolo nu vom trăi comunitar sau în comuniune, atât cu El cât şi cu semenii.  De aceea, de fapt şi de drept, e doar o constatare Duminica aceasta, o constatare a Dreptăţii.

           Astfel, în această constatare, vom vedea cum se propagă faptele noastre în istorie şi nu vom avea ocazia să spunem „n-am ştiut, azi am aflat” sau „nu cunosc”, pentru că Hristos ne-a dezvăluit totul. Nu are nimeni dreptul să spună asta. Dar Hristos spune pilda mai mult pentru păgâni, cu gândul la ucenicii Lui. Ce dragoste mai mare ca aceasta? Eu mor în 72 de ore, dar Eu am grijă de apa voastră, de hrana voastră, de sănătatea voastră. De toate. Şi chiar dacă cineva nu Mă urmează, dar vă face vouă acestea, Eu îmi suspend toate judecăţile cu omul acela şi îl mântuiesc numai pentru că a avut milă cu voi. De exemplu, când evreii închideau pe creştini, n-aveau datoria să le dea şi de mâncare. Mai ales dacă nici nu avea aparţinători care ar fi putut primi derogare pentru a-i aduce celui închis câteva de-ale gurii. Şi mureai. Pentru că nu existau eliberări condiţionate, totul era la moarte. Sau dacă erau bolnavi sau plecaţi în diferite ţări, pe alte continente, unde sunt boli şi ei nu erau obişnuiţi cu bolile acelea. Şi dacă se îmbolnăveau şi nu îi băga nimeni în seamă, mureau. Dar Hristos se îngrijeşte dinainte de ei. Mare este Dumnezeul creştinilor.

           Întorcându-ne la cuvântul pericopei evanghelice de astăzi, amintim faptul că Hristos atunci când va judeca lumea, va avea un barem foarte lejer. El nu va judeca performanţele sau reuşitele noastre, chiar dacă le binecuvintează, le acceptă şi dă har pentru ele, ci umanitatea din tine, zice Sfântul Ioan. Mai exact, câţi de Adam te-ai făcut ca să te apropii de asemănarea cu Dumnezeu care este Adam cel Nou. Hristos nu zice: câte metanii ai făcut, câte rugăciuni ai citit şi altele, adică nu performanţele, deoarece ele nu sunt formative. În general judecă cât de aproape ai fost aproapelui tău. Judecă dacă ai fost aproapele sau departele aproapelui tău. Şi mai judecă ceva: cât de mult l-ai lăsat şi i-ai creat celuilalt condiţiile ca să crească şi el duhovniceşte. Ai renunţat la egoismul tău de a-l face după chipul şi asemănarea ta de rob şi cât de multă răbdare ai avut cu el ca Dumnezeu să lucreze în viaţa celuilalt. Mai simplu, cât de mult ai împiedicat, oprit şi blocat sau ai facilitat lucrarea lui Dumnezeu în lume. Sfântul Efrem Katunakiotul, astăzi cinstit, este exemplul viu de om care a făcut eforturi supraomeneşti să-l vadă pe Hristos chiar şi în prigonitorii lui şi în cei care l-au calomniat, sau îl batjocoreau. Singurul lucru care l-a adus la starea aceasta a fost ascultarea şi faptul că s-a vulnerabilizat, adică, domnule – întrebarea conştientă, dar dacă are şi fratele meu dreptate? Asta ne arată că a renunţat la pofta de stăpânire, la posesivitate. Sfântul Tihon din Zadonsk spune: Nu exista o victorie mai slăvită decât să te învingi pe tine însuţi, iar cuviosul Isihie Sinaitul, în Filocalie spune: Iubind cunoaşterea, iubeşte şi osteneala, pentru că simpla cunoaştere în îngâmfă pe om. Cât ai facilitat lucrarea lui Dumnezeu în jurul tău!

           Totul se reduce la familiaritatea cu Dumnezeu. Şi vă adresez întrebarea: cunoastem Mielul? Pentru că El S-a făcut cunoscut. Nu a tăinuit nimic. Dar tu, Îl cunoşti? Care este Numele Mielului? Hristos Înjunghiat, Cel ce ridică păcatul lumii pentru viaţa şi mântuirea lumii. El îţi dă viaţa, şi tu preferi moartea. Aşadar, este judecata alegerilor libere. Cât de mult a strălucit prin mine prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu? Dacă sunt câţiva pe care Dumnezeu mi i-a încredinţat ca eu să-L fac cunoscut pe El în mijlocul lor, iar eu nu L-am făcut? Şi aici, acei câţiva sunt în primul rând casnicii noştri. Şi toate, iubiţilor, trebuie să conveargă la un singur lucru: la smerenie, care este dar de sus. Smerenia, dacă este inventată de om, este o formă de afirmare de sine şi este demonică, de aceea zice înţeleptul Solomon că Hristos, celor mândri, le stă împotrivă. Şi este o formă de mândrie. Smerenia falsă este o formă de mândrie. Smerenia vine doar de sus. Dacă n-a venit încă smerenia este pentru că noi n-am pregătit prin osteneli, prin silire, teren Domnului. Şi atunci, care este lucrarea mea duhovnicească? Sila, ca nevoinţă. Eu fac cu silă. Care este cel mai greu lucru de pe pământ? Rugăciunea. Iaraşi zic, care este cel mai greu lucru de pe pământ? Să stai la slujbă şi să fii atent. Să te rogi cu înţelegere. Toate se fac cu silă, cu această silire a firii. Ce cere Mielul de la mine? Cere doar silire, cere un pic de efort.

           Iubiţi credincioşi, începe Postul cel Mare. Să-l postim pe tot. Să postim din mâncarea aproapelui meu. Eu nu voi mai fi canibal. Începând de mâine, nu voi mai mânca om. Miercurea şi Vinerea nu intru pe reţelele de socializare. În tot timpul săptămânii reduc vizionarea perpetuă la televizor, vorba deşartă. Asta e! Mielul judecă cât de mult m-am silit sau nu m-am silit. Silirea, greutatea de a nu-mi face voia, greutatea de a accepta o altă voie în viaţa mea, adică acesta-i răspunsul: cât de mult m-am făcut miel în lume sau cât am fost de lup în lume pentru alţii! Domnul caută să facă breşe în noi ca să intre şi cred că Îşi va face, că este Dumnezeu şi o va face spre lauda Lui, spre bucuria Lui şi spre a noastră mântuire. Amin!