Priveghere

Șoptit stătea sub umbra unui fir de barbă 
Un gând tânăr, vesel, cu clipiri de stele
Se vedea plutind cu zbor de mână oarbă 
Strălucind pe dalbe valuri de perdele. 

Sărea în visuri înspre larga depărtare 
Schiopătând, din când în când, cu-n ochi timid
Și aripi deschise se băteau spre noi hotare
Împlinindu-și râvna și drumul fervid.

Și-un șir de rouă, din frunți distrate, efemere
Străbate cu fiori trezirea minții închegate 
Răsună-n ape glasuri vii rostite în cădere
Cerând, pe picături, râvna să-mi arate.

Odată, umbra se-ndesi pe lumini de ceară 
Cu vase crude pe genunchi, îndoliate
Și ochii mei dinspre noapte vegheară
Înotând aievea in lacrimi dulci-sărate.