Viaţa păcatului

           Ştiut este că societatea de astăzi promovează „valori uşoare”, sintetizate, în afara luminii celei vii a lui Dumnezeu. Astfel, indeamnă omul la o experienţă ce are drept primă valenţă faptul de a limita, slăbi şi contrazice viaţa şi puterile omului. Iar acestea sunt slăbiciuni, patimi, gânduri, ispite, păcate, tulburări până la moarte, văzute ca ultimă limitare dorinţei de viaţă care se află în om, în omul ce se lipseşte de dorul dumnezeiesc. Dar, atenţia fiecărui creştin este trăirea vieţii Bisericii, prin apropierea duhovnicului, căci nimeni poate sta în picioare fără harul dumnezeiesc. Iar sfatul Bisericii, prin Sfinţii Părinţi trăitori de-a lungul veacurilor este ca fiecare, acolo unde este, să dobândească sfinţenia. Omul simte astfel o siguranţă, o certitudine despre Dumnezeu cel adevărat, că viaţa în Hristos se continuă, că Hristos şi ieri, şi azi, şi în veac, este Acelaşi. Ce mare este cuvântul din trăire, autentic, al unui om care s-a sfinţit, căci un sfânt este un Hristos care se repetă, continuu şi veridic.

           Biserica dăruieşte o foarte mare comoară: experienţa Duhului Sfânt. Iar această experienţă face ca omul să preguste din fericirea de necuprins a vieţii veşnice. O dată atinsă această fericire, omul îl va cere pe Hristos din nou şi din nou, trăind viaţa veşnică încă de aici, de pe pământ. Şi prin răbdare, pentru dragostea Sa nemărginită, mărturisim şi suferim, vom fi încununaţi ca nişte învingători, dăruindu-ne din belşug harul Său tămăduitor şi plin de iubire milostivă. Şi de cercetăm în amănunt sinele nostru, ne vom redescoperi, în răbdare, pentru a deveni dumnezei după har prin insuflarea lui Dumnezeu.

           Luăm aminte, fraţilor, că viaţa păcatului este atât de scurtă pe cât îl lăsăm să se manifeste în noi şi prin noi, prin acest egosim învârtoşat şi cugetare lipsită de smerenie. Iar păcatul în sine se şterge şi se iartă atunci când se pocăieşte omul, însă amintirea lui rămâne până la ultima suflare. Căci atunci când se apropie moleşeala sau lenevia ori nepăsarea, vrăjmaşul îi înfăţişează amintirea păcatului în stare de veghe sau somn, ca să-i întineze mintea şi să-i tulbure sufletul. Dar iată, Hristos – Lumina lumii, îţi va răsări ţie lumina pocăinţei şi a dumnezeieştii cunoaşteri, bucurându-te de cele viitoare, tinzând la cele puse dinainte. Astfel, Dumnezeu trimite mila Sa să-l întărească şi să ajungă la măsura celor care dobândesc virtutea, iar viaţa păcatului se sfârşeşte.